Povestea slujitoarei de Margaret Atwood – cand ai o idee buna, dar nu prea stii ori nu vrei sa o pui in practica

Cand dupa carte se face un serial, automat te gandesti ca e ceva de capul acelei povesti, ca are ceva bun in ea, suspan, un quelque chose ce atrage publicul. Apoi te influenteaza si editura care a ales sa publice scrierea. Si mai sunt si cei de la care iti iei recomandarile de lectura, bloggerii pe care ii urmaresti, care ridica in slavi romanul respectiv. Mno, cand toate acestea se aduna, nu-ti ramane decat sa cumperi cartea cu entuziasm, caci nu are cum sa nu-ti placa. Doar ca afli ca are cum.

Pe foarte scurt, pentru cine nu stie – desi cu siguranta sunteti putini – romanul e unul distopic (doamne, si cat imi plac acest gen de carti!) si prezinta o lume in care femeile nu au drepturi, ci sunt doar niste recipiente pentru sperma barbatilor, femei  a caror singur scop in viata este sa faca copii. Un rai al misoginilor, in principiu. Recunosc ca pe alocuri romanul nu mi s-a parut chiar atat de departe de lumea in care traim, pentru ca – sa fim onesti – in secolul 21 inca exista femei care doar procreeaza, fara sa se bucure de actul in sine, femei care merg pe strada cu capul in jos, acoperit, femei care sunt tratate ca fiind inferioare doar fiindca au sani si altceva in chiloti.

De ce nu mi-a placut totusi daca abordeaza un subiect atat de interesant si ofertant? In primul rand fiindca lipseste actiunea. Mi-a lipsit suspansul, mereu asteptam sa se intample ceva. Nu zic revolutie, dar macar un moment mai intens. Dar nimic, Intr-adevar, multe pagini dureroase, dar si mai multe file de jurnal parca scrise de o gospodina tinuta sub papuc si plictisita. Repet, e tulburator sa citesti despre femei spanzurate fiindca au facut sex sau mai stiu eu ce. E dureros sa afli cum protagonistei i s-a luat familia de langa, a fost lasata fara drepturi si obligata sa-si traiasca viata dupa regulile altora. Dar atat? Atat?

Protagonista e seaca. Desi povestea e scrisa la persoana intai si toate traumele le traiesti prin ochii ei, tot nu am reusit sa empatizez cu aceasta. Si asta fiindca nu are atitudine, nu face sau spune ceva notabil, doar se lasa purtata de val, avand doar cateva momente de rebeliune, cum de altfel au mai toate personajele.

In principiu eu ma asteptam la cu totul altceva. La o varianta mai matura a jocurilor foamei, alea semnate de Collins.Si m-a dezamagit fiindca nu a fost un exemplu de curaj si atitudine, nu m-a facut sa cred ca femeile pot – daca isi propun – sa cucereasca lumea, indiferent de unde ar porni. Dupa aceasta lectura am ramas cu impresia ca daca maine un astfel de regim s-ar instala, cele mai multe femei i-ar accepta reintoarcerea la inceputuri fara prea mare tan-tam. Si e cel putin trist.

Stiu ca multa lume apreciaza aceasta carte si nu neg, nu e proasta, dar pur si simplu cred ca se putea face mult mai mult cu aceasta tema. Daca te atrage, atunci afla ca e disponibila pe okian.ro

 

 

Share this...
Share on Facebook37Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

5 comentarii la „Povestea slujitoarei de Margaret Atwood – cand ai o idee buna, dar nu prea stii ori nu vrei sa o pui in practica

  1. Am văzut serialul, deşi îmi plac distopiile, premisa lumii lui Atwood nu mi s-a părut credibilă. Adică eu nu văd americancele zilelor noastre să accepte acest aranjament de bună voie, mai ales că SUA e leagănul feminismului dus la extreme. Nu voi citi cartea, ideea nu mă atrage. Tipa din serial mi s-a părut placidă şi antipatică, zero spirit de a întreprinde ceva. Dacă zici că şi în carte e aşa, nu pierd mare lucru.

      1. Păi nici alea din carte nu erau de acord cu sistemul totalitar. Și nu doar femeile erau afectate ci și bărbații, de aceea exista o formă de rezistență. Subestimați opinia maselor în momente de criză, nu e ca și cum o mare parte din populație sunt oameni cerebrali, regimul ăla pare mai mult o descriere a fascismului, comunismului care au fost extrem de reale și au posibilitatea să se repete.
        Sunt de acord cu faptul că e un roman incomplet, filmul în schimb e mai bun, e făcut în colaborare cu autoarea și în sezonul 2 apare o continuare a evenimentelor din carte.

  2. Părerea mea este că e un roman superb tocmai pentru că protagonista nu pornește nicio revoltă. Pentru că povestea ei redă foarte bine forța pe care o are unui regim totalitar: te face să-ți fie teamă de cei din jur, teamă că nimeni nu se va ridica alături de tine, teamă că vei pieri prostește încercând să lupți cu ceva imuabil. De asta e un roman atât de apreciat, pentru că îți arată cât de ușor acceptă oamenii ceea ce li se întâmplă. Și știu că e un adevăr greu de înghițit, dar e foarte probabil ca lumea să accepte. Inclusiv America, nu uita că cetățenii ei l-au votat pe Trump pentru că le-a promis că dă imigranții afară (!!!).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *