Toata lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr

Fiind o mare fana a romanelor ce au ca tema razboiul, am fost foarte entuziasmata de ideea achizitionarii acestei carti. Citisem si cateva recenzii pozitive si cumva, pe undeva, ma influenta si premiul Pulitzer. Nu foarte mult pentru ca nu pun mare pret pe aceste premii in general ori pe vanzari mari. Trebuie insa sa recunosc ca aveam asteptari mai mari. Nu spun ca nu a fost o carte buna, dar nici nu mi-a ramas in minte ori chiar in suflet cum s-a intamplat cu alte carti cu teme istorice.

Se spun in paralel doua povesti in aceasta carte. Pe de o parte e Marie-Laure LeBlanc, o fetita oarba, crescuta in prima instanta de tatal ei iar pe de alta parte se afla Werner Pfennig, un baiat aflat impreuna cu sora sa intr-un orfelinat. Razboiul le schimba viata celor doi. Marie-Laure fuge cu tatal ei in casa unchiului, intr-un orasel francez, Saint-Malo, unde libertatea ii este ingradita, in timp ce Werner este acceptat la o scoala care „creeaza” nazisti.

Viata adolescentei oarbe e linistita o scurta perioada, timp in care isi imparte fascinatia intre unchiul greu afectat de alt razboi, povestile lui Jules Verne si atitudinea iubitoare a menajerei Madame Manec. Bineinteles ca apele se tulbura, dupa ce tatal fetei este arestat sub suspiciunea de spionaj.

Intre timp Werner inlocuieste atmosfera linistita si iubitoare din orfelinat cu asprimea din scoala de nazisti. Aici tanarul este cuprins de indoieli, iar naivitatea acestuia e alungata de toate experientele prin care trece. In fond, asa ni se intampla tuturor, dar cumva aceasta schimbare a tanarului e dureroasa.

Werner e asaltat frecvent de îndoieli. Puritate rasială, puritate politică – Bastian se declară oripilat de orice formă de corupție și totuși, se întreabă Werner în miez de noapte, nu tot un fel de corupție e și viața? Un copil se naște, iar viața se dezlănțuie asupra lui. Îi ia unele lucruri, îl îndeasă cu altele. Fiecare îmbucătură, fiecare particulă de lumină care intră în ochi – corpul nu poate fi niciodată pur.

Scrierea e buna, desi uneori aveam impresia ca e putin fortata, ca scriitorul s-a straduit prea mult pentru a adauga tot felul de artificii stilistice. Firele narative multiple in schimb au ingreunat putin procesul lecturii, intelegerea, dar cum se incurca itele, asa se si separa. Mi-a placut cum vietile unor oameni necunoscuti se unesc datorita unor banalitati. De asemenea, am apreciat ca pentru prima data citesc un roman despre Hitler si din perspectiva unui nazist, nu doar a unei victime. E ceva la care am sperat multa vreme.

Desi viata celor doi protagonisti e influentata de razboi, am vazut romanul lui Anthony Doerr mai mult ca pe o carte a suferintei, a maturizarii, a renuntarii la inocenta. Asa cum deja am spus nu m-a impresionat pana la lacrimi ca alte carti cu aceeasi tema, dar nu neg ca merita citita. Pentru ca e o lectie de viata, de acceptare a schimbarii si de adaptare.

O puteti cumpara de pe elefant.ro

 

Share this...
Share on Facebook10Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

8 comentarii la „Toata lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr

  1. Mie mi s-a părut bine țesută din punct de vedere narativ, dar m-a dezamăgit prin personajele lipsite de o dimensiune interioară, cât și prin abundența unor fraze excesiv de stilizate. O lectură plăcută, dar aveam așteptări un pic mai mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *