5 criterii dupa care judec o carte

La inceputul carierei de cititor e relativ ok sa citesti tot ce-ti cade in mana. In ideea in care vei putea face pe viitor diferenta dintre un roman de duzina si unul bun. Treci de la Coelho la Tolstoi, de la Stephen King la Sandra Brown, de la Rowling la Cartarescu. Vei avea o viziune mai ampla asupra literaturii si desigur o parere argumentata in momentul in care vei da de pamant pe grupurile de literatura cu scrierile binderiene si nu numai. De altfel, dupa cum ar spune regele Fanica, citeste carti bune pentru a sti ce sa faci si carti proaste pentru a cunoaste greselile pe care trebuie sa le eviti. Acest sfat fiind valabil in cazul in care te apuci de scris si nu numai.

Personal imi aleg cartile in ultima perioada in functie de cine sau ce le recomanda. Nu e o regula neaparat de urmat, doar ca imi doresc sa intru in romanele mari ale literaturii de pretutindeni. Nu sunt suficient de aroganta si vreau sa mai lucrez la acest aspect :p. Daca aleg totusi sa nu mai citesc o carte, o fac avand cateva doleante neindeplinite si nu fiindca respectivul titlu nu ar fi inclus in canoanele unor critici literari plin de ifose. Ce resping in carti?

Povestile de dragoste in care orice ar face cei doi, in final raman impreuna. Se creeaza o protagonista cu o cariera de invidiat, care a rupt sute de carti la viata ei. E frumoasa si mereu in fanteziile tuturor masculilor, dar ea se crede nesemnificativa. Cu toata „inteligenta” ei, isi uda lenjeria la primul „oh, Ana, ce te-as…”. E virgina, dar rupe patul la prima experienta sexuala. Apoi se scoate din tastatura un don Juan bogat, frumos de pica plombele, care face sex cu tot ce misca. In mod inexplicabil cei doi se indragostesc, masculul alfa ii ofera aiuritei trei orgasme pe minut, apoi se despart de cateva sute de ori in cincizeci de pagini pentru ca toate celelate personaje nu au altceva mai bun de facut decat sa se puna intre cei doi. El o mai jigneste, insala, dar in final tot la ea se intoarce pentru ca – nu-i asa? – dragostea invinge mereu. Pam-pam!

Compunerile de clasa a cincea ce se vor mari capodobere literare. Tin foarte mult la acest aspect si pentru mine e primordial ca scrierea sa curga intr-un mod placut, sa nu fie seaca, saracacioasa in expresii si jocuri de cuvinte. Imi plac propozitiile complexe, care se leaga intre ele, replicile inteligente si fug – metaforic vorbind – de exprimarile superficiale. Mai sunt si cazuri in care, desi nu se folosesc cuvinte si expresii prea sofisticate, e vizibil talentului de povestitor. Si ma gandesc la Rowling si Tolkien cand spun asta.

Truismele si vorbele de duh care nu prea au sens. Aici ne legam tot de scriere. Sunt autori care nu exceleaza la capitolul originalitate, dar isi doresc sa ramana in mintea unor cititori, asa ca se chinuie sa spuna intr-un mod sofisticat cum unele adevaruri dor si cum apa e uda, si cum nu poti sti ce e fericirea, fara sa fi cunoscut in prealabil tristetea. Mno, prea mult efort fac unii pentru o basina.

Personajele nerealiste, care se tot contrazic, prost conturate sau care sunt stereotipizate. De asemenea, deranjant e cand se creeaza ideea de personaj perfect, fara defecte, care oricum nu mai evolueaza pentru ca deja a atins varful performantei in toate cele. Si cu toata aprecierea pe care o am pentru seria „Cantec de gheta si foc”, ma gandesc si la Martin cand spun scriitor care a pastrat aceleasi trasaturi pentru personajele sale de la inceput pana la sfarsit. Nu in procent maxim, bineinteles.

Cliseele si actiunea previzibila: moartea pasiunii. Acest criteriu nu cere explicatii. Stim foarte bine cat de agasante au devenit povestile despre o ea timida si un el bad boy de Dorobanti si cum nu e deloc placut cand intuiesti presupusele rasturnari de situatie.

Probabil ca mai aveti si voi cateva motive pentru care renuntati la a mai citi o carte asa ca sunt tare curioasa sa le aflu in sectiunea comentarii. Astept oricand si recomandari de lectura. Carti si vremuri bune! 🙂

Share this...
Share on Facebook24Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

6 comentarii la „5 criterii dupa care judec o carte

  1. Sunt de acord cu ce ai scris. Nu ma deranjeaza deloc un happy end, dupa cum nu ma deranjeaza nici un final trist, daca are un sens. De fapt, sunt un om foarte deschis in privinta finalurilor si imi plac chiar si cele care nu sunt nici vesele, nici triste -consider insa necesar sa aiba un impact, o semnificatie. Ma deranjeaza, in general, tot ce este fortat.

    1. Stiu cum e. Unii scriitori doresc sa impresioneze pe ultima suta de metri, asa ca dau un final care nu are sens de multe ori, nu se potrivesc multe.

  2. Titlul spune ceva, articolul altceva. Titlul corect era CE TIPURI DE CARTI URASC.

    Nu te contrazic in privinta lor, te contrazic in privinta titlului, care cu parere de rau, nici macar SEO nu e. Si nici clickbait.

    In alta ordine de idei, trebuie sa spun si eu ceva. Ce citesc eu in ultima perioada. E drept, nu am timp prea mult de citit, asa ca nu sunt neaparat relevant. Sau sunt, caci sunt multi ca mine.

    Asadar, cand nu ai prea mult timp la dispozitie si nu ai nici starea necesara (caci unele carti necesita nu doar timp, ci si o anumita stare, un feeling, un vibe anume, caci la dracu, nu gasesc cuvintele romanesti), citesti ca mine: EXPERIENTE DE VIATA. Acu’, nu pot verifica daca fix asa s-a intamplat, dar in ultima vreme am preferat sa citesc autobiografii, experiente de viata, in dauna unor fictiuni, fie ele bine scrise.

    Prefer personaje reale, intalnite in viata de zi cu zi, decat personaje construite cliseic. Si daca X scrie prost ce? Macar ii citesc trairile. Traiesc alaturi de el. Il iert pt stangaciile lingvistice.

    Si apropo, te poti simti bine si citind o carte scrisa prost. Poate tocmai d-aia te simti bine, ca simti ca ala nu e scriitor, ci-i unul ca tine. Empatia e mai mare.

    Damn, iar m-am lungit 🙂

    1. Sunt un dezastru pe partea de promovare.:))
      Ma rog, eu sunt un dezastru in general, dar asta este alta poveste.
      Tu citesti atat cat iti permite timpul si despre ce intereseaza. Eu citesc altceva si din alte motive, deci e normal sa ma uit la aspectele de care am scris.

  3. Sunt de acord cu tot ce ai enumerat tu. Chiar citesc partea a doua a volumului trei de la Martin și m-ai pus pe gânduri. După cum spune și Ana, nu am nicio probleme cu finalurile happy sau triste, important e să fie logic. Mă enervează previzibilitatea, clișeele (dacă sunt prost scrise). Te felicit pentru articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *