Recenzie Fahrenheit 451, de Ray Bradbury – cand nu stii daca citesti fictiune sau o previziune a viitorului

Mereu m-au pasionat cartile despre cărți fiindcă și existența mea se învârte în jurul cuvintelor. Nu că dacă s-ar învârti în jurul unui bărbat m-aș apuca de citit Sandra Brown. Presupun însă că  înțelegeți voi ideea. Mno, cand am auzit de scrierea lui Bradbury, care prezinta o lume distopica în care să citești e o crima iar cărțile sunt arse, nu am lăsat să treaca mult timp pana la o lectura serioasa. Acum ca am citit romanul si detin o viziune amplă și nu doar cateva informatii din descrieri, realizez că de fapt nu e neapărat o carte distopica, ci o lucrare mult mai aproape de realitate decât lasă impresia la prima vedere.

Fahrenheit 451 îl are in centru pe Montag, un pompier însărcinat cu arderea cărților, pentru că – nu-i asa? – ele conțin idei și îl determină pe cititor să gândească. Iar gânditul e periculos pentru ca te impiedica sa votezi cu PSD-ul într-o societate in care puterea își dorește niște roboți care să execute ordine și să nu dețină idei, sentimente, să nu formuleze păreri. Bineînțeles că pe ici-pe colo se mai ridică câte cineva împotriva conducerii, dar este executat cu rapiditate. Pe principiul „power is power”, cum ar spune Cersei (fanii Got vor intelege) și nu „knowledge is power”.

Montag e unul dintre oamenii care își dorește și alte informații decât cele primite pe tavă, asta după ce poartă o conversație cu o adolescentă inteligentă și visătoare, care e opusul femeilor din lumea sa. De asemenea, renunțarea la ignoranță e declanșată și de furtul unei cărți din biblioteca unei bătrâne care alege să fie arsă alături de averea de pe rafturi. De aici începe atât o luptă pentru supraviețuire, în care se încearcă a înțelege ce e bine și ce nu, dar se face și un pas important în evoluția personajului, în trecerea acestuia de la neștiință la dorința de a cunoaște.

Lumea prezentata de Bradbury e fascinanta si dureroasa deopotriva. E inspaimantator sa vezi cati oameni se lasa condusi asemenea oilor, cum il eticheteaza drept nebun pe cel care are ganduri proprii si intrebari. Pe alocuri scriitorul introduce cateva idei de notat sau care te îndeamnă la o meditație mai profundă. Idei care probabil îți vor rămâne mult timp după ce vei fi terminat lectura. 

Fiecare om trebuie să lase ceva în urma lui atunci cînd moare, aşa spunea bunicul meu. Un copil, o carte sau un tablou, o casă, un zid înălţat de mîna lui sau o pereche de pantofi. Sau o grădină. Ceva ce mîna ta a atins în aşa fel, încît sufletul tău să aibă unde se refugia atunci cînd îţi soseşte ceasul; iar cînd oamenii se uită la copacul ori la floarea pe care le-ai sădit, tu eşti acolo. Nu contează ce faci, spunea bunicul, atîta timp cît schimbi un lucru faţă de cum era înainte, ca tu să-l atingi transformîndu-l în ceva care să-ţi semene de îndată ce-ţi iei mîna de pe el.

Personal, am fost fascinată de această scriere și mă bucur că am ales să o citesc. V-o recomand cu mare drag și sper să vă placă la fel de mult. Lectură plăcută. 

Share this...
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

9 comentarii la „Recenzie Fahrenheit 451, de Ray Bradbury – cand nu stii daca citesti fictiune sau o previziune a viitorului

  1. Ce recenzie frumoasă, Mirabela!! 😍 Da, din păcate ai dreptate, suntem mai aproape de „Fahrenheit 451” decât ne-am dori vreodată, dar na, eu tot mai sper că la un moment dat oamenii se vor mai trezi în țara asta. Mă bucur mult de tot că ți-a plăcut cartea! 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *