Și totusi… ce se întâmplă în iubire?|10 citate despre viață și relații de la Alain de Botton

Alain de Button nu e pentru cititorii care caută suspans și intrigă în romanele pe care le lecturează. Scriitorul abordează teme într-o manieră filosofică și îndeamnă la meditație, oferind o importanță mare lucrurilor mărunte. Vă invit să il (re)descoperiți prin citatele de mai jos, apoi să hotarâți dacă merită sau nu să îi cumpărați cărțile.

 Viziunea romantică despre căsătorie subliniază cât de important e să găsești „persoana potrivită”, adică pe cineva care manifestă înțelegere pentru multitudinea noastră de interese și valori. Nu există o asemeanea persoană pe termen lung. Suntem prea diverși și prea ciudați. Nu poate exista congruență durabilă. Partenerul cu adevărat cel mai potrivit nu e cel care are, întâmplător și miraculos, aceleași gusturi ca noi, ci cel care poate să trateze diferențele de gust cu inteligență și amabilitate. Adevăratul marker al „persoanei potrivite” nu e ideea pur teoretică a complementarității perfecte, ci capacitatea de-a tolera deosebirile. Compatibilitatea e o realizare a iubirii, n-ar trebui să fie precondiția ei. 

Poate că șmecheria nu e să începi o viață nouă, ci să înveți s-o reconsideri pe cea pe care-o aveai, cu niște ochi mai puțini blazați și rutinieri. 

Puțini oameni pe lume sunt pur și simplu nesuferiți: cei care rănesc sunt la rândul lor răniți. În aceste condiții, reacția cuvenită nu e niciodată cinismul sau agresiunea, ci, în rarele momente când suntem în stare de ea, iubirea. 

Melancolia nu este, de bună seamă, o tulburare care trebuie vindecată. E o specie de suferință, care se ivește când ne trezim în fața certitudinii că dezamăgirea a făcut parte din scenariu de la bun început. 

Se întâmplă foarte rar să începi o relație cu cineva din indiferență de partenerul conjugal. În general, trebuie să ții foarte mult la partener că să te ostenești să-l trădezi.

E nevoie de o înțelepciune supraomenească pentru a evita concluzia consolatoare că ai o viață mai grea decât a celuilalt.

E minunat să trăiești într-o lume unde atât de mulți oameni se poartă frumos cu copiii. Însă ar fi și mai bine dacă in lumea aceasta am fi ceva mai buni cu părțile de copil ale fiecăruia dintre noi. 

Căsnicia: un joc de noroc plin de speranță, generos și nesfârșit de îngăduitor, pe care-l practică doi oameni care încă nu știu cine este și cine-ar putea fi celălalt, cuplându-se la un viitor despre care n-au idee și pe care au omis cu grijă să-l cerceteze. 

Credem că lucrul pe care-l căutăm în dragoste este fericirea, când de fapt ce căutăm e familiaritatea. Ne străduim să recreăm, înăuntrul relațiilor noastre adulte, exact sentimentele pe care le știam atât de bine în copilărie și care se limitau rareori la tandrețe și grijă. 

Iubirea atinge apogeul în clipele în care se dovedește că persoana iubită înțelege, mai limpede decât au fost vreodată capabili ceilalți, ba poate chiar și noi înșine, acele părți din noi care sunt haotice, stânjenitoare și rușinoase. Faptul că altcineva își dă seama cine suntem, iar apoi ne oferă deopotrivă compasiune și iertare, scoate în evidență întreaga noastră capacitate de-a avea încredere și de-a dărui. Iubirea este un divident al recunoștinței față de felul cum deslușește persoana iubită sufletul nostru confuz și tulburat.

Share this...
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Un comentariu la „Și totusi… ce se întâmplă în iubire?|10 citate despre viață și relații de la Alain de Botton

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *