5 cărți clasice care NU mi-au plăcut 

Trebuie să recunosc că nu sunt cel mai mare fan al cărților clasice și nu neapărat pentru că sunt scrise într-un limbaj mai greoi, care necesită multă atenție (în fond nu toate romanele clasice sunt așa), ci pentru că de cele mai multe ori descriu o lume care nu mă fascinează. Prefer bătăliile și nu petrecerile fastuoase, prefer luptele pentru supraviețuire și nu cele pentru inima celui mai râvnit burlac. E o chestie pur subiectivă, nu aruncați cu pietre. 

Ce romane mi-au dat bătăi de cap sau m-au enervat mai mult decât să mă fi impresionat?

1. Marele Gatsby de F. S. Fitzgerald. Așa cum deja am mai spus aici, acestei scrieri i-a lipsit substanța, a fost o carte ca o mancare fără sare. Nu am putut să rezonez cu dragostea oarbă a lui Gatsby iar Daisy e genul ăla de femeie pentru care renunț la a mai citi un roman. De altfel, am tot așteptat să se întâmple ceva relevant în carte, așa că am final am rămas cu sentimentul că am citit ceva fără esență. 

2. Doamna Bovary de Gustave Flaubert. Uneori când detest câte o scriere celebră, cu mulți fani, ajung să mă întreb dacă e ceva în neregulă cu mine. Și chiar m-am întrebat citind această carte. Nu neg că Emma Bovary e reprezentata a milioane de femei și de asemeanea, dacă mă străduiesc, o înțeleg. Dar toate dramele ei existențiale, cinismul și superficialitate acesteia, atitudinea de stăpână și de copil razgâiat sunt niște trăsături detestabile. În final am dat cu cartea de pământ. 

3. Adolescentul de Dostoievski. Vai, cât m-a chinuit această carte. În principiu urmărește evoluția și maturizarea unui tânăr, fiu nelegitim, un fel de Albus Potter dacă vreți, care oscilează între a-și urî tatăl sau a-l impresiona. Însă să citesc aproape șapte sute de pagini, pline de metafore și meditații cu accente freudiene a fost o tortură pentru mine. Încă nu am citit tot romanul.

4. Mândrie și prejudecată de Jane Austen. Din nou tot personajele m-au scos din sărite. Toate fără excepție. Poate că protagoniștii numără mai mulți neoroni, față de alte personaje, dar pe alocuri și pe ei îți dorești să-i dai cap în cap. Nu spun că romanul ar fi prost. Evidențiază bine trăsăturile unei epoci în care banii și poziția socială erau mai importante decât orice altceva. Dar cartea pur și simplu nu e genul meu.

5. Eugenie Grandet de Honore de Balzac. Stilul scriitorului e încântător, dar prefer să fac orice altceva numai să nu-l citesc. Atât despică omul ăsta firul în patru, și atât ce mai descrie până și scamele de pe hainele personajelor încât ai nevoie de o vacanță după ce îl citești. Romanul cu pricina e despre dragostea aia oarbă, care te prostește și te îndeamnă la nebunii. Se înțelege deci că nu mi-a plăcut mai deloc.

Voi aveți sugestii pentru această listă?

Share this...
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

23 de comentarii la „5 cărți clasice care NU mi-au plăcut 

  1. Nici mie nu mi-a plăcut Mândrie si prejudecata. Mi s-a părut un roman greoi, cu niste personaje idioate (în frunte cu Elizabeth), dar trebuie să recunosc că mi-a placut Darcy. Doar pentru el am reușit să termin cartea :))

  2. Da. “Anna Karenina”, “Mândrie si prejudecata”, “Kafka pe malul marii”, m-au chinuit rau de tot. Am citit forțat doua capitole pe zi doar ca sa le termin.

  3. În afară de adolescentul lui Dostoievski (de la care am citit Crimă și pedeapsă) pe restul le-am citit în adolescență și mi-au plăcut toate. Eu zic că e vorba de timing. Contează foarte mult să citești o carte la momentul potrivit. Mi se pare greu să mai guști clasicii la o vârstă adultă dacă nu te-ai familiarizat cu stilul lor din primii ani de lectură.

    1. Crezi? Eu citeam mai mulți clasici pe la 14 ani decât acum la 21. Și îmi plăceau foarte mult cărțile clasice în trecut. Între timp am început să am o categorie literară preferată, opusă celei de care vorbim și probabil asta a schimbat totul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *