Încleștarea regilor și personajele sale memorabile

Când spui ca o carte e bine scrisă nu te referi doar la faptul că scriitorul are un vocabular bogat, ci te gândești la cum e construită cartea, la veridicitatea acțiunii și la credibilitatea personajelor. Iar pe mine George Martin m-a cucerit tocmai prin complexitatea cărților sale, prin măiestria de care dă dovadă în mânuirea perspectivelor multiple. 

„Încleștarea regilor” a fost poate mai puțin decât mă așteptam în ceea ce privește suspansul, dar asta până pe la jumătatea volumui. Fiindcă e o lectură greoaie iar dacă citeam peste 50 de pagini, aveam impresia că am scăpat omenirea de cancer și am scos câteva țări din foamete, mă gândeam din nou să abandonez cărțile. De fiecare dată când încercam să mă uit la serial îl vedeam pe George Martin privindu-mă dezamăgit. Deci mi-e cu neputință să renunț la citit. 

După acest volum sunt mai îndrăgostită de unele personaje. Până și pentru cele pe care le detestam inițial, am început să am sentimente mai bune, deși contradictorii. Însă pe toate le admir pentru iscusință, atitudine, inteligență. Mă rog, excepție ar face Sansa și Jofrey.

Jon nu prea știe nimic. Dar are curaj, un lup străvechi după el, deci va mai sta o perioadă în viață. Deși pare un copil și pe mine nu m-a impresionat cu nimic, e genul de prieten care și-ar da viața pentru tine. Și îl apreciez pentru asta.

Rob e și el printre preferații mei, deși nu știu ce mă impresionează mai tare: războinicul corect sau actorul care îl interpretează în serial. 

Tyron e personajul memorabil de care spuneam în titlu. De departe cel mai inteligent și amuzant, cu o atitudine sfidătoare și un curaj pe care îl puneam la îndoială, piticul Lannister e preferatul meu.

Cersei e exemplul perfect de femeie puternică și dacă în primul volum o găseam detestabilă, acum nutresc un vag sentiment de admirație pentru ea. Și totuși abia astept să o văd suferind.

Jofrey e un laș în continuare, din ce în ce mai detestabil iar Sansa aceași porumbiță cu creier de găină. Și pe cei doi aș vrea să-i văd suferind. Tot aici îl adaug și pe Theon care nu iese în evidență cu nimic în afară de invidie și răutate. 

Arya îmi place la fel de mult, deși uneori în naivitatea ei crede că ar putea ucide singură un batalion de bărbați. 

Daenerys e puternică, păstrând totuși sensibilitatea specific feminină. Fără să-mi pot explica de ce, nu sunt foarte entuziasmată de existența ei. 

Iar Jamie e mai bărbat decât am crezut și deși își folosește iscusința în scopuri negative, nu pot să nu-l admir. 

Ah, să mai spun și că îi ador pe Degețel, Câine și lordul Varys. Surprinzător știu, dar sunt geniali. 

Deja am început „Iureșul sabiilor”, sunt tot mai fascinată iar spoillerele primite în loc să mă încurce, îmi stârnesc curiozitatea. Aștept și impresiile voastre în secțiunea comentarii. 😀

Share this...
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

2 comentarii la „Încleștarea regilor și personajele sale memorabile

  1. Vei adora totul, te previn! Te va durea sufletul atunci când se va termina!
    Eu nu am citit cărţile, dar abia aştept să o fac! Am văzut serialul şi simt un gol în stomac ştiind că mai este doar un episod… Deci, pot să îţi urez bafta? :))
    P.S. Nu pot să cred că îţi place de Degeţel! Şi mie mi-a plăcut puţin la început, dar la final l-am detestat! Şi îmi place cum i-ai descris pe toţi pe scurt! Mie mi-ar lua o veşnicie! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *